Pagina:   « 1 »  «2»  «3» 

Unde este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor?


la mai puţin de 50 m de trecerile pentru pietoni;
pe platforma căii ferate sau de tramvai, dacă prin aceasta este stânjenită circulaţia vehiculelor pe şine;
la o distantă mai mică de 150 m de trecerea la nivel cu calea ferată.





În care dintre situaţiile de mai jos poţi folosi banda de lângă axul drumului pe o autostradă?


când conduci autoturismul cu viteza maximă admisă;
când efectuezi depăşirea altor autovehicule, dacă celelalte benzi în direcţia de mers sunt ocupate;
când nu eşti precedat de alte autovehicule.





Ce obligaţii îţi revin atunci când constaţi, noaptea, că lumina farurilor nu se mai aprinde?


să asiguri funcţionarea cel puţin a luminii de întâlnire din stânga a autovehiculului şi a unei lumini de poziţie din spate;
să foloseşti luminile de poziţie până ajungi într-un loc de parcare în care poţi remedia defecţiunea;
să circuli cu atenţie până la primul service auto.





Circuli într-o coloană şi respecţi distanţa faţă de vehiculul din faţă. Ce trebuie să faci în plus?


să observi prin geamul lateral al vehiculului marginea din dreapta a părţii carosabile;
să aprinzi lanterna de ceaţă din spate;
să rămâi în limita propriei benzi şi să îţi asiguri câmpul de vizibilitate.





Întoarcerea autovehiculului este interzisă:


pe marcajul pietonal;
în locurile în care soliditatea drumului nu permite;
pe drumurile cu sens unic.





În cazul în care, într-o intersecţie, lângă semaforul în stare de funcţionare este instalat indicatorul „Oprire", eşti obligat să respecţi:


regula priorităţii de dreapta;
semnificaţia indicatorului;
semnificaţia luminii semaforului.





Cum procedezi atunci când circuli în afara localităţilor, pe un drum cu o singură bandă pe sens, şi întâlneşti un vehicul lent, lung sau greu, pe care nu îl poţi depăşi?


te deplasezi în urma acestuia, până când manevra de depăşire se poate efectua;
îl semnalizezi pe cel de la volan prin mijloacele de avertizare sonoră şi luminoasă;
opreşti şi laşi vehiculul respectiv să se îndepărteze.





Cum vei proceda corect dacă intri pe autostradă folosind banda de intrare (de accelerare)?


vei mări viteza, întrucât banda pe care circuli este special creată în acest scop;
nu ai nicio obligaţie, deoarece autostrada are suficiente benzi pentru a permite circulaţia tuturor vehiculelor;
cedezi trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzii şi nu stânjeneşti în niciun fel circulaţia acestora.





Cum vei proceda la întâlnirea indicatorului „Oprire"?

Cum vei proceda la întâlnirea indicatorului „Oprire
reduci viteza până la limita evitării oricărui pericol, după care traversezi intersecţia;
opreşti în locul în care ai vizibilitatea cea mai bună pentru a te asigura şi îţi continui deplasarea numai dacă pe drumul transversal nu circulă alt vehicul;
reduci viteza şi pătrunzi în intersecţie dacă nu circulă alt vehicul din partea dreaptă.





Cum procedezi în această situaţie?

Cum procedezi în această situaţie?
opreşti şi aştepţi următorul semnal al poliţistului;
reduci viteza şi continui deplasarea;
circuli obligatoriu pe direcţia indicată de braţul poliţistului.





În această situaţie, vrei să virezi pe prima stradă la dreapta. Ce obligaţii ai?

În această situaţie, vrei să virezi pe prima stradă la dreapta. Ce obligaţii ai?
opreşti, te asiguri, apoi execuţi schimbarea direcţiei de mers spre dreapta;
semnalizezi intenţia de a executa manevra, te asiguri, te angajezi cât mâi aproape de marginea din dreapta, apoi virezi la dreapta;
ocoleşti sensul giratoriu, apoi schimbi direcţia de mers spre dreapta.





Execuţi corect depăşirea autoturismului roşu?

Execuţi corect depăşirea autoturismului roşu?
da, deoarece ai semnalizat intenţia de a depăşi;
da, dacă din sens invers nu circulă niciun vehicul;
nu, deoarece linia continuă îţi interzice manevra.





Indicatorul semnalează o viteză:

Indicatorul semnalează o viteză:
minimă obligatorie;
maximă;
informativă.





In situaţia prezentată îţi este interzis:

In situaţia prezentată îţi este interzis:
să depăşeşti alte vehicule, cu excepţia bicicletelor sau a căruţelor;
să opreşti sau să staţionezi;
să calci marcajul aplicat pe carosabil.





Cum procedezi la întâlnirea indicatorului?

Cum procedezi la întâlnirea indicatorului?
ocoleşti centrul intersecţiei prin stânga;
întorci autovehiculul;
acorzi prioritate vehiculelor care circulă în interiorul intersecţiei.





Ce semnifică indicatorul?

Ce semnifică indicatorul?
indică o succesiune de curbe, dintre care prima la dreapta;
interzice virajul la dreapta;
semnalizează o curbă deosebit de periculoasă.





Ce semnifică indicatorul din imagine?

Ce semnifică indicatorul din imagine?
limitare de viteză la categoria de autovehicule înscrisă în indicator;
drum aglomerat;
coloană oficială.





Care dintre vehicule va trece primul prin intersecţie?

Care dintre vehicule va trece primul prin intersecţie?
tramvaiul 1;
tramvaiul 2;
autoturismul.





Staţionarea este interzisă în următoarele situaţii:


pe partea carosabilă a drumurilor naţionale;
în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor;
pe sectoarele de drum unde depăşirea este interzisă.





In ce situaţii este interzisă oprirea?


la o distanţă de 5 m în spatele ultimului vagon de tramvai oprit într-o staţie fără refugiu pentru pietoni;
la o distanţă mai mică de 25 m înainte şi după indicatorul de staţie pentru mijloacele de transport public de persoane;
la o distantă mai mică de 25 m de coltul intersecţiei.





Cum trebuie să procedezi atunci când, la apropierea de o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere, luminile roşii din dreptul indicatorului de atenţie în cruce se aprind şi se sting alternativ?


reduci viteza şi opreşti numai în cazul apropierii trenului;
reduci viteza şi, după ce te asiguri, îţi continui deplasarea;
opreşti vehiculul fără a depăşi indicatorul.





Permisul de conducere se retine:


în cazul reparării autovehiculului fără autorizaţia poliţiei;
în cazul încălcării obligaţiilor privind semnificaţia luminilor roşii la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere;
atunci când autovehiculul nu este dotat cu oglinzi retrovizoare.





Ce condiţii trebuie să îndeplinească instalaţiile de semnalizare şi iluminare ale unui autovehicul?


să corespundă condiţiilor tehnice impuse şi să fie omologate de către autoritatea competentă;
să funcţioneze doar pe timp de noapte;
să nu fie folosite în mediul urban.





Ce trebuie să ai în vedere atunci când intenţionezi să treci de un autobuz oprit într-o staţie?


treci cu atenţie la o distanţă corespunzătoare, pentru că din faţa autobuzului ar putea să apară în mod neaşteptat pietoni;
circuli mai departe fără ezitare;
aprinzi luminile intermitente de avertizare şi circuli mai departe cu atenţie.





Conducătorul auto care a accidentat un pieton aflat în traversarea neregulamentară a străzii este obligat:


să rămână la locul accidentului până la sosirea organelor de anchetă, reţinând datele de identificare a martorilor;
să transporte victima la cea mai apropiată unitate sanitară, dacă nu este posibil transportul acesteia cu alte mijloace, şi să se întoarcă imediat la locul accidentului;
să se prezinte imediat la cel mai apropiat post de poliţie.





Ce poate indica aprinderea luminii „martor" de la bord, care semnalizează funcţionarea generatorului de curent?


ruperea curelei de antrenare a pompei de apă, a ventilatorului şi a alternatorului;
griparea rotorului pompei de apă;
scurgeri de electrolit din acumulatori.